Într-o anumită măsură toți oamenii au o doză de narcisism … ceea ce distinge narcisismul de comportamentul normal este indiferența la răul provocat celorlalți… narcisicului nu îi pasă de efectele acțiunilor sale asupra celorlalți, atâta timp cât el obține ce-și dorește.
Mi se pare din ce în ce mai mult că iubirea romantică și orice raport amoros e cel mai impermanent și schimbător proces din lume căruia încercăm cel mai tare, din răsputeri, să-i injectăm permanență, să-l facem „acasă”, cand ar trebui tratat ca un licurici sau ca o stea căzătoare, ca un joc de care te bucuri, apoi te întorci la calmul tău. Faptul că ne chinuim să-i dăm permanență unui raport impermanent prin definiție e ceea ce duce la atâtea suferințe oribile.
Mâncam mereu cu o poftă nebănuită, ce părea să o împlinească – mă privea încântată și mulțumită, și atunci eu exageram și mai tare pofta aceea, așa cum am învățat să fac adeseori când ceva din comportamentul meu place oamenilor, îl cresc u o notă mai sus, să îi farmec. De farmec știam de la mama, frumoasă nu ești, nu ai ieșit, dar ai farmec – poezia ei veșnică.
Și un pasaj tradus în engleză :
„For now I had no one to tell the me to let itself breathe and simply exist, and the me has no clue what it means to simply exist and even worse – the me does not believe it deserves to exist without doing something useful, educational, intellectual, and so on. This being the way things are, the me divides itself in its times of crisis when all it does is suffer and its times of pressure when it whips itself into producing, learning, doing, demonstrating, showing, showing, showing. And if we to look at this division of time from a distance it only seems logical that it goes like this: pressure, crisis, self-flagellation, crisis, I must to everything to deserve to exist, I am unable to do anything at all, so I am good for nothing, useless / pointless.”
(cele 5 faze ale vieții creative: inspirația, concentrarea, organizarea, punerea în practică, perseverența)
daily silence 