„foarte bine copii, foarte bine! numai ca sunteti prea tristi..”

exarhu

Anunțuri

Ironia miciunii

Si-n timp ce ea povestea o versiune total opusa celorlalti, l-am apasat pe burta pe ghemotocul de plus care statea cu ochi beti pe folotoliu, si el a inceput sa rada, un ras sarcastic, un ras din adancurile fapturii sale …un ” Hi hii hii hi hiii hiiii” si iar „Hiiii hii hiii hiii hiiiii”… Si minciunea plutea prin aer insotita de rasetele mecanince ale unei jucarii de plus. Pana si jucaria cea fara creier (dar cu ochi de sticla si baterii) isi dadea seama de ironia situatiei.

Bunica mea povesteste de obicei tot aceleasi întâmplări din tinerete, din timpul războiului etc… însă odată mi-a spus un lucru pe care nu cred să-l mai fi auzit si ceilalti nepoti. Mi-a spus că atunci când era tânără, înainte să se căsătorească, oamenii din sat îi spuneau „fata cu ochi negri din vale”…

Nu-i asa că-i frumos? Câteodată îmi revine în minte, si atunci tot repet cuvintele în cap, si sună din ce în ce mai frumoase „fata cu ochi negri din vale…” Încercarea de a reconcilia imaginea unei femei bătrîne si cărunte care traieste prin bunătatea pe care o împarte, merge la biserică si are grijă de o grădină mică, cu imaginea unei tinere cu ochi negri si părul lung si bogat prins într-o coadă groasă împletită nu e o tocmai usoară.

Dacă s-ar scrie o carte despre bunica mea, asa ar trebui să se numească. „Fata cu ochi negri din vale…”