sara baume again

Capture

Capture2

Reclame

sara baume – a line made by walking

I always considered my time to be more precious than that of other poeple and almost every routine pursuit – equitable employment, domestic chores, friendship – unworthy of it. Now I see how this rebellion against ordinary happiness is the greatest vanity of them all.

_______________________________

… And today? I am only perplexed as to why I thought it mattered (body image). I am only ashamed of all the knowledge and ideas that passed me by while I was busy obsessing about circumferences.

____________________________________

„All the different leaves make different noises in the wind!” she said as soon as she saw me. „According to their size and shape and density. Have you ever noticed that?”

[…]

„You have to stand still and listen carefully” she said ” but once you hear it for the first time it’s easy to keep hearing it. It’s really quite wonderful…”

 

arad [2005]

Altfel ieri seara am iesit cu celebrele animale.

Toata seara s-au povestit anecdote sau scene de film tragicomice absurdoide.

Ii o chestie asa de faina. Marti ma duc cu ei la Bucuresti la lansarea de carte a lui Lazurca. O sa fie fain. Ii la Carturesti, lansarea. Nu stiu daca ai ajuns acolo, la casoiul in care e libraria asta. E faina.

Ieri seara zicea L de o intamplare, cand o fost la targul de carte din Bucuresti, cu un tip care ii cere o sticla de plastic, o sticla de plastic cu apa. De ce, intreaba Leac. Pt ca i s-a facut rau unui caine.

!!!!!

Sau scena de film in care un tip ramane prins in funicular de Craciun. Iacob se numeste filmul. Se opresc masinariile cand iese el de la munca, pt ca iese cam tarziu, si ramane acolo. Are la el turta dulce pe care o cumparase cadou de Craciun pt copii. I se face foame, ii super frig. Musca din turta dulce pt copii, dar nu se indura, si lipeste bucatica rupta la loc. Pana la urma moare inghetat. Eu parca vad cum lipeste bucata aia de turta dulce la loc, si cum atarna bucatica…

baia publică [2008]

Amiază.

Clădirea foarte distrusă a unei gări dintr-un oraş mare.

O fată tânără coboară pe nişte scari din gresie foarte murdare de noroi. Ajunge într-o încăpere întunecoasă unde, în spatele unui perete de metal peticit, vopsit în mai multe culori, cu geam de sticlă şi o dezchizătură mică ce amintea de chioşcurile din care vând bilete de tramvai, stă un barbat la vreo 50 de ani, prost îmbrăcat, pămpălău şi neras, cu nasul vişiniu în semiîntuneric.

Bărbatul e gras şi are privirea oarecum distrată, ca şi cum nu ar fi acolo, şi un zâmbet benign pe faţă. În spatele lui se văd bucăţi de ziare şi reviste lipite pe pereţii cuşculiei unde e aprins sigurul bec din tot subsolul, şi acela de 40 W. O muscă rătăcită se aşază pe unul dintre posterele decupate din reviste. Fata nu îl observă pe barbat, o ia la stânga şi priveşte nedumerită în jur. Vede doar o încăpere umedă, întunecoasă, cu mai multe despărţituri în care însa nu e nimic altceva decât murdărie, nici closet, nici gaură de WC turcesc, nimic. La dreapta ei, o chiuvetă adâncă, de servici, cu o cârpă atârnând afară din ea, chiuveta asta fiind singurul corp care amintea oarecum de funcţia teoretică a întregii încăperi. În colţul îndepărtat al încăperii, un covor turcesc rulat, sprijinit între cei doi pereţi.

Bărbatul iese din cuşculie. Fata tresare. Bărbatul aşază o găleată murdară şi un mop umed lângă chiuveta de serviciu.

Bărbatul: Wcurile sunt în partea cealalaltă.

Fata: Mulţumesc.

Barbatul: Vă dau imediat şi hartie.

Bărbatul intră înapoi în cuşculie, zmucind uşa de fier din ţâţâni cu putere, ca să reuşască să o deschidă şi să o închidă la loc, şi îi întinde prin gemuleţ o bucată de hârtie igienică roz, ruptă cu grijă.

Deasupra gemuleţului se vede o hârtie vălurită de umezeală, pe care scrie îngroşat cu pixul:

PREŢUL FOLOSIRII TOALETEI PUBLICE

50 BANI RON / 5000 ROL.

Fata o ia la dreapta. Ajunge într-o încăpere la fel de mizerabilă, de data asta e dotată cu 3 chiuvete, 2 oglinzi vechi şi 2 closete fără capace în 2 deschizaturi fără uşi. Becul care atârnă direct dintr-un fir din tavan pâlpâie câteva secunde, după care rămâne stins o mai lungă perioadă de timp. Se aud stropi picurând regulat în chiuveta de serviciu. Fata are nevoie de câteva secunde până stabileşte că folosirea toaletei îi este absolut necesară. Când vrea să tragă apa, vede că rezervorul înalt al WCului nu are fir sau lanţ de care să se poată trage.

Bărbatul (strigând): Lăsaţi că trag io apa!

Fata iese în grabă. Se opreşte în faţa geamului, şi, aruncând încă o privire asupra bărbatului, îi pune mai mulţi bani în farfurioara din deschizătură decât cei trecui pe hârtia de pe geam, după care o ia repede în sus pe scările de gresie.

Bărbatului cu un rânjet ivit pe faţă îi sclipesc ochii de bucurie şi strigă în urma fetei:

Domn’şoară, s-ai viaţă!

Întoarce cele trei bancnote de 10 000 pe toate părţile şi le îndeasă în buzunarul de la cămaşa ponosită. Fata întoarce capul.

Ajunsă pe person, se urcă într-un tren personal aproape gol. Pe hol, doi baieţi cu tricouri negre, supraelastice şi cu mai multe lanţuri argintii la gât, fumează. Unul din ei se chinuie să pornească un casetofon. Casetofonul funcţionează (muzica se aude şi boxele casetofonului, care au luminiţe, se aprind şi se sting) doar atunci când ţine apăsat pe butonul Play.

Băiatul: Tu-ţi morţii matii!

La celalalt capăt al coridorului, o femeie cu părul roşu, scâlciat, cu cercei mari, rotunzi, de aur, puternic machiată, râde tare de băiat, cu gura larg deschisă.

Femeia poartă un trening alb, semi-transparent, pe sub care se pot observa cu uşurinţă chiloţii negri tanga. Femeia e plinuţă, disproporţionată, şi treningul e prea scurt şi strâmt pentru ea.

Dintr-o dată, casetofonul începe să meargă la maximum.

Fata închide uşa compartimentului, şterge bancheta de lângă geam, şi se aşază. Se uită pe geam. Cerul e gri. Pe şine se vede un bărbat cu o pungă strălucitoare de plastic, îndreptându-se spre ieşirea din oraş. O ţigancă desculţă doarme pe banca de pe un peron.

Trenul porneşte încet, cu o zmucitură.

Fata coboară la o haltă pustie… e un drum îngust împădurit printre nişte dealuri stâncoase. Pleacă pe şine, în urma trenului. Se joacă încercând să-şi păstreze echilibrul pe o şină. La un moment dat vede o stâncă mare, plată, lângă linia de tren. Se întinde pe ea, priveşte în jur şi încet, încet, adoarme.

Corpul

Vintilă Mihăilescu evocă imaginea corpului, așa cum apare ea în tradiția unei populații „primitive“ din Volta Superioară: o alcătuire de carne, sînge, umbră (!), căldură, sudoare, suflu, viață individuală (nemoștenită), gîndire (înțelegere + memorie), un dublu nemuritor, numele individual, omonimul transcendent, ereditatea (strămoșii), spiritele vagante (bune sau rele) care aleg trupul individual drept sediu. Pe scurt, corpul e o lume, o conviețuire de elemente care rezumă universul, o „urzeală“ care nu poate fi redusă la „natura“ fizică. Să recunoaștem că, față de această descriere, definiția „europeană“ a corpului e ușor „puerilă“: o alcătuire cvasi-mecanică de minerale, manipulată de „procese“ cerebral-afective („suflet“), cu sediul – spune știința modernă – în creier, adică tot în corp

Octopus

Captive octopuses appear to be aware of their captivity; they adapt to it but also resist it. When they try to escape, which is often, they tend to wait for a moment they aren’t being watched. Octopuses have flooded laboratories by deliberately plugging valves in their tanks with their arms. At the University of Otago, an octopus short-circuited the electricity supply – by shooting jets of water at the aquarium lightbulbs – so often that it had to be released back into the wild. Jean Boal, a cephalopod researcher at Millersville University in Pennsylvania, reported feeding octopuses in a row of tanks with thawed squid, not an octopus’s favourite food. Returning to the first tank, Boal found that the octopus in it hadn’t eaten the squid, but was instead holding it out in its arm; watching Boal, it slowly made its way across the tank and shoved the squid down the drain. (The third-century Roman rhetorician Claudius Aelianus, a more sympathetic observer than Aristotle, identified the octopus’s main characteristic as ‘mischief and craft’.)”