Corpul

Vintilă Mihăilescu evocă imaginea corpului, așa cum apare ea în tradiția unei populații „primitive“ din Volta Superioară: o alcătuire de carne, sînge, umbră (!), căldură, sudoare, suflu, viață individuală (nemoștenită), gîndire (înțelegere + memorie), un dublu nemuritor, numele individual, omonimul transcendent, ereditatea (strămoșii), spiritele vagante (bune sau rele) care aleg trupul individual drept sediu. Pe scurt, corpul e o lume, o conviețuire de elemente care rezumă universul, o „urzeală“ care nu poate fi redusă la „natura“ fizică. Să recunoaștem că, față de această descriere, definiția „europeană“ a corpului e ușor „puerilă“: o alcătuire cvasi-mecanică de minerale, manipulată de „procese“ cerebral-afective („suflet“), cu sediul – spune știința modernă – în creier, adică tot în corp

Reclame

Octopus

Captive octopuses appear to be aware of their captivity; they adapt to it but also resist it. When they try to escape, which is often, they tend to wait for a moment they aren’t being watched. Octopuses have flooded laboratories by deliberately plugging valves in their tanks with their arms. At the University of Otago, an octopus short-circuited the electricity supply – by shooting jets of water at the aquarium lightbulbs – so often that it had to be released back into the wild. Jean Boal, a cephalopod researcher at Millersville University in Pennsylvania, reported feeding octopuses in a row of tanks with thawed squid, not an octopus’s favourite food. Returning to the first tank, Boal found that the octopus in it hadn’t eaten the squid, but was instead holding it out in its arm; watching Boal, it slowly made its way across the tank and shoved the squid down the drain. (The third-century Roman rhetorician Claudius Aelianus, a more sympathetic observer than Aristotle, identified the octopus’s main characteristic as ‘mischief and craft’.)”

 „după deschiderea graniţelor maneliştii au perceput Occidentul ca o alteritate ostilă, un spaţiu alienant la care nu s-au putut adapta, fără nicio legătură cu paradisul identitar promis: „Am gustat străinătatea/ E mai amară ca moartea/ Să fii pe acolo străin/ Să n-ai milă nici sprijin” (Robert Calotă -„Afară e viaţa grea”) De ce ai nutri sentimente de afecţiune faţă de matca civilizatoare a Occidentului de vreme ce nu te simţi bine acolo? La timpul prezent e mai practic să o vezi ca o vacă de muls. Poate că pe undeva şi noi ca artişti urbani la fel o vedem, un fel de „hai să le facem jocurile corecte politic ca să ne putem plimba pe bursele şi stipendiile lor prin toată lumea”. Diferenţa, dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, e că noi ne jenăm s-o recunoaştem fiindcă nouă, ca tineri cetăţeni ai satului global. trebuie să ne placă între cei din Occident, trebuie să ne simţim ca peştele în apă în valorile lor. Manelele nu, şi de-asta sunt subversive.”

Adrian Schiop – Smecherie si lume rea. Universul social al manelelor

„Stocurile de capital social, cum ar fi increderea, normele şi reţelele de cunoştinţe tind a fi cumulative şi se reproduc unele pe altele. Cercurile virtuoase duc la echilibru social cu niveluri inalte de cooperare, incredere, reciprocitate, angajament civic şi bunăstare colectivă. Aceste trăsături definesc comunitatea civică. Dimpotrivă, absenţa acestor trăsături are şi ea capacitatea de a se intări autoreproducânduse. Dezertarea, neincrederea, inşelăciunea, exploatarea, izolarea, dezordinea şi stagnarea se susţin una pe alta intr-un marasm de cercuri vicioase” (Putnam 1993: 177,citat de Heintz 2005: 127) Ce inţelegem de aici? Că şmecheria generează neîncredere, oamenii au aşteptări negative de la celălalt, nu au încredere în buna lui credinţă. Pe scurt, ei îi înşală pe ceilalţi şi se aşteaptă să fie înşelaţi.

[…] Neîncrederea în autorităţi e alt motiv des invocat, poliţia e dezinteresată, judecătorii corupţi, iar cei mai hoţi şi mai şmecheri dintre toţi sunt oamenii politici. […] Pe de altă parte, deşi normal blamată, corupţia autorităţilor e parte din joc. Nu am un exemplu din Ferentari, ci dintr-un sat din Transilvania. Deşi oamenii discută foarte mult despre corupţia aleşilor locali, aceştia sunt realeşi. De ce? Un sătean mi-a dat explicaţia cea mai pertinentă: Îl votează „tocmai că e hoţ, că pot să-şi facă treaba cu el, învârtelile cu pământul. Nu vor un om cinstit.” […]

Noţiunea de societate ca întreg nu există pentru indivizi decât ca o aglomerarede străini constituindu-se ca o ameninţare potenţială. O ameninţare sălbatică şi întunecată de violenţă şi infracţionalitate în faţa căreia indivizii se refugiază în reţele. E ceea ce săracii numesc haos. Într-o asemenea situaţie conceptul de societate civilă constând în indivizi suverani care se relaţionează unul la altul prin obligaţii şi drepturi reciproce e tot ce poate fi mai diferit de ideea de reţea de cunoştinţe.. Tragic şi paradoxal, reţeaua ca răspuns la haos îl perpetueazăde fapt” (Naspary 2002: 89).În termenii lui Putnam avem de a face cu un cerc vicios. Acest cerc vicios este explicaţia cea mai la îndemână pentru a răspunde la întrebarea de ce maneaua nu a cristalizat o conştiinţă politică, un sens al subversiunii şi rezistenţei, întrucât societatea care a generat manelele este lipsită de un sens al solidarităţii ca grup. În lumea manelelor fiecare este pe cont propriu, iar singura formă de solidaritate este în interiorul familiei.

Adrian Schiop – Smecherie si lume rea. Universul social al manelelor

„Julian Assange, perfect example: he was pried out of the embassy and imprisoned by an extremely obvious collaboration between the US, UK, Sweden, Ecuador, and Australia, yet they each pretended that they were acting as separate, sovereign nations completely independently of one another. Sweden pretended it was deeply concerned about rape allegations, the UK pretended it was deeply concerned about a bail violation, Ecuador pretended it was deeply concerned about skateboarding and embassy cat hygiene, the US pretended it was deeply concerned about the particulars of the way Assange helped Chelsea Manning cover her tracks, Australia pretended it was too deeply concerned about honoring the sovereign affairs of these other countries to intervene on behalf of its citizen, and it all converged in a way that just so happened to look exactly the same as imprisoning a journalist for publishing facts.”

Caitlin Johnstone

Gimnastica de dimineață
Nina Cassian

Mă trezesc și spun: sunt pierdută.
E primul meu gând de zori.
Frumos îmi încep ziua
cu gândul acesta omorîtor.

Doamne, fie-ți milă de mine
– e gândul al doilea, și-apoi
mă dau jos din pat
și trăiesc ca și cum
nimic nu mi s-ar fi întâmplat.

„disperarea are trei perechi de picioare / disperarea are patru perechi de picioare / patru perechi de picioare aeriene vulcanice absorbante simetrice / ea are cinci perechi de picioare cinci perechi simetrice / sau șase perechi de picioare aeriene vulcanice / șapte perechi de picioare vulcanice / disperarea are șapte și opt perechi de picioare vulcanice / opt perechi de picioare opt perechi de șosete“.

Gherasim Luca