Anunțuri

There’s nothing terribly wrong with feeling lost, so long as that feeling precedes some plan on your part to actually do something about it. Too often a person grows complacent with their disillusionment, perpetually wearing their „discomfort” like a favorite shirt. I can’t say I’m very pleased with where my life is just now, but I can’t help but look forward to where it’s going.

-JtHM

M-am oprit pe Horiei – in intuneric, sub o fereastra, umbrita de un copac, cu o perdea iesita peste cercevea, din casa se auzea glasul lui Aznavour cantand „Je sais qu’ un jour ma voi trezi bien different de tous les autres jours…” M-am rezemat de zid, ca un borfas. Mi-am tras sufletul, era o voce noua in Bucurestiul meu, […] cu cuvinte nemaiauzite intr-un cantec „bien different de tous les autres jours.” Aveam nevoie de ele. Credeam de mult in bibliografia intamplarilor la colt de strada, a hazardului ascuns sub un colt de perdea. Erau semne oculte ale strazii, mult mai sigure decat cele ale inconstientului, totdeauna dubios unui marxist.O voce, in noapte, care-ti spune ca te poti trezi intr-o dimineata cu totul altul decat cel care ai fost pana atunci – trebuia s-o ascult, si merita sa fiu descoperit aici, sub fereastra, ca un hot. (Eram obsedat in tramvaie si trenuri, de controlori.) La militie as fi recunoscut ca intr-adevar vroiam sa fur. „Ce?” ar fi urlat plutonierul.

Radu Cosasu – Meseria de nuvelist

Dialog despre timp

-Lasa-ma acum, n-am timp, i-am spus Mariei care are doi ani, cateva luni si o inepuizablia dorinta de conversatie.

-„N-am timp,” raspunse ea ca un ecou nedumerit si incepu sa se joace, suspect de tacuta.

– Dar mama are? reveni nu peste mult, preocupata cu evidenta de ceva.

-Ce sa aiba? am intrebat uituca, intrerupta de lucru.

-Timp! se mira ea revoltata de atata superficialitate.

Nu, nici mama nu are.

Noua pauza de repliere.

-Dar buna? incerca sa invaluie din alta directie notiunea straina.

-Nici buna.

-Dar tata?

-Nici tata, raspunsei exasperata. Maria, te rog sa fii cuminte si sa te duci sa te joci singura. Nimeni nu are timp. Nimeni.

Fetita statea in fata mea, serioasa si fara speranta, ca in fata unei lespezi rasturnate peste cuvantul neinteles. Apoi, ultima incercare, ii veni o idee:

-Dar eu?

-Ce, tu?

-Eu am timp?

De data asta invinsese. Si se vedea ca stie ca a invins chiar inainte de a capata raspunsul.

-Da, tu ai timp, foarte mult timp, trebui sa recunosc eu induiosata si poate chiar invidioasa putin.

-Eu am timp! Eu am timp! incepu ea sa scandeze in gura mare, parasindu-ma si luand-o la fuga in cercuri triumfatoare prin casa.

Uitase ca nu intelegea ce inseamna timp, era fericita ca – asa neinteles cum este – ea il are. Si m-am gandit ca sunt intr-o situatie absolut complementara; spre deosebire de ea, eu il inteleg, dar nu il am. Si m-am intrebat, chiar, daca aceasta situatie perfect simetrica nu ar putea fi si ea motivul unei bucurii. Dar nu puteam sa nu-mi raspund ca Maria, ea, intuise ce era si ce nu era important, in tema dialogului nostru.

Ana Blandiana