Real love, the kind that soothes and lasts, is not a feeling, but a verb, an action. It’s about what you do for another person over the course of days and weeks and years, the work put in to care and cathexis.

Laurie Penny

;)

” Nu pot să nu mă întreb ce intenție aveai când te-ai gândit să postezi clipul ăsta. E o mizerie notorie și o manipulare evidentă: nu toată arta modernă și contemporană intră în aceeași „găleată”, plus că Matisse a făcut aproape toată viața pictură figurativă (a început precum Picasso cu picturi destul de realiste). E și mai clar că omul ăsta (care „știe” să picteze, dar face kitsch-uri hilare, să-i vizitezi site-ul) manipulează când îi pune pe elevi să judece un „Pollock”. Fragmentul ăla de șorț seamănă doar superficial cu maniera lui Pollock, căci acesta rareori a pictat cu o paletă atât de vastă, și mai rar a lăsat vreun spațiu pe pânză (șorțul ăsta eventual seamănă cu o parte din pictura abstract-expresionistă a anilor 60-70, dar cu Pollock clar nu).

De fapt, e o reclamă deloc mascată la Art Renewal Center și la abordările ultraconservatoare cunoscute sub sintagma „realismul clasic”. Cei de la ARC vor să se revină la sistemul academist al secolului XIX, cu ateliere severe și disciplină până îți venea boala (și până ce ieșea ceva încântâtor pentru bărbații bogați). Așa că ei cenzurează pe oricine nu vrea să intre în convențiile lor foarte stricte și, mai ales, încearcă să demistifice arta modernă (de la impresioniști încoace – exact aceeași narațiune și în clipul de mai sus) și contemporană. Sunt cazuri în care au fost banați de pe acel site chiar și utilizatorii care pur și simplu au spus că nu toți moderniștii sunt la fel de „abominabili” și și-au manifestat preferințele.

 E un sâmbure de adevăr în faptul că s-a „sărit calul” prin anii 50 cu expresionismul abstract pur și dur, e adevărat că pedagogia școlilor prestigioase de artă a suferit pe alocuri modificări drastice (ajungându-se inclusiv la eliminarea disciplinelor tradiționale și la marginalizarea studenților care preferau să practice artă figurativă – unii au acceptat compromisul până au găsit în apariția pop art-ului sau a fotorealismului niște debușee, dar încercări de reînviere ale picturii figurative existau încă de la 1950, prin grupul de la Bay Area). Aici nu mă refer la pedagogia „modernistă” așa cum a fost formulată de Bauhaus – și de pe urma căreia au avut beneficii chiar și școlile mai conservatoare de artă (e suficient să menționez coloristul Johannes Itten). Un lucru care a fost și este blamat inclusiv de oameni „din sistem” este apetitul monstruos, dar explicabil al pieței de artă și al instituțiilor de artă (de la Guggenheim și MoMA încoace) este încorporarea fără limite a tot ceea ce s-a dorit a fi mai nonconformist, mai radical. Destul de târziu, dar în cele din urmă s-a muzeificat până și arta „performance”. Așa că, da, astăzi există mult prea mult vedetism și o grămadă de absolvenți de școli de artă care se pliază necritic pe preferințele colecționarilor…”

Martha Graham and Agned DeMill

I confessed that I had a burning desire to be excellent, but no faith that I could be.

Martha said to me, very quietly: “There is a vitality, a life force, an energy, a quickening that is translated through you into action, and because there is only one of you in all of time, this expression is unique. And if you block it, it will never exist through any other medium and it will be lost. The world will not have it. It is not your business to determine how good it is nor how valuable nor how it compares with other expressions. It is your business to keep it yours clearly and directly, to keep the channel open. You do not even have to believe in yourself or your work. You have to keep yourself open and aware to the urges that motivate you. Keep the channel open. As for you, Agnes, you have so far used about one-third of your talent.”

“But,” I said, “when I see my work I take for granted what other people value in it. I see only its ineptitude, inorganic flaws, and crudities. I am not pleased or satisfied.”

“No artist is pleased.”

“But then there is no satisfaction?”

“No satisfaction whatever at any time,” she cried out passionately. “There is only a queer divine dissatisfaction, a blessed unrest that keeps us marching and makes us more alive than the others.”

Martha: The Life and Work of Martha Graham

the essential substance of genius is the daily act of showing up.

Grace Paley – My Father Addresses Me on the Facts of Old Age

My father had decided to teach me how to grow old. I said O.K. My children didn’t think it was such a great idea. If I knew how, they thought, I might do so too easily. No, no, I said, it’s for later, years from now. And besides, if I get it right it might be helpful to you kids in time to come.

They said, Really?

My father wanted to begin as soon as possible.

[…]

Please sit down, he said. Be patient. The main thing is this — when you get up in the morning you must take your heart in your two hands. You must do this every morning.

That’s a metaphor, right?

Metaphor? No, no, you can do this. In the morning, do a few little exercises for the joints, not too much. Then put your hands like a cup over and under the heart. Under the breast. He said tactfully. It’s probably easier for a man. Then talk softly, don’t yell. Under your ribs, push a little. When you wake up, you must do this massage. I mean pat, stroke a little, don’t be ashamed. Very likely no one will be watching. Then you must talk to your heart.

Talk? What?

Say anything, but be respectful. Say — maybe say, Heart, little heart, beat softly but never forget your job, the blood. You can whisper also, Remember, remember.