La țară

Adevărul e că e plictisitor la țară. Nu se întâmplă nimic. Fiică-mea are doi ani jumate și nu mă lasă să termin de citit nici măcar o pagină că vine si trage de mine să mă joc cu ea. Să o țin de mâini cât sare în patul din dormitorul nostru. Pe urmă în patul din celălalt dormitor. Pe urmă când sare în piscina de plastic de afară. Măcar una din două se distrează. În dormitorul celălalt se tot uită în oglindă să se vadă picând.

Marius se uită la știri pe un televizor mic cu sonorul greu audibil. Cred că e cel mai mic televizor din lume, fostul televizor de bucătărie, dar chiar mă bucur că nu prea îl văd și nici nu-l aud. Canalele repetă același gen de știri apocaliptice despre ceva explozie de la Petromidia. Nu știu încă nimic de fapt si ciclează pe imagini cu fum.

Pe uliță se adună copiii și babele. Ies și eu cu fiică-mea să mai tragă și de alții. Babele se uită la mine întrebătoare, nu mai știu unde să mă plaseze, pe urmă le explic gradul de rudenie, porecla familiei soțului și se lămuresc. Aaa, tu ai fost aia de-a dansat desculță la nuntă prin sat. Pe atunci erai mai slabuță și aveai părul lung! Eu n-am fost niciodată mai slăbuță dar e ușor de idealizat trecutul. Nunta noastră cred că a fost prima ocazie de la al doilea război mondial încoace, când în sat au ajuns atâția străini concomitent, satul ăsta din Teleorman unde nu se întâmplă nimic. Am angajat niște țigani lăutari faimoși și au vrut toți banii cash. A trebuit să scoatem de la bancomat de mai multe ori si au dat mâna cu teancul, ca în ceva film mafiot. Ai mei au venit din Ardeal și au strâmbat din nas că le întorceam privirile dinspre vest la sărăcia din sud-est. Văru-meu a avut grijă să-mi spună că de fapt nu a arătat totul atât de frumos pe cât a ieșit în poze, fotograful profesionist a mai deformat și el realitatea cu lentilele lui fisheye și nu numai. Mai târziu același fotograf a postat pe Facebook o poză care a stârnit mare vâlvă cu un copil zâmbitor lângă o baltă în care zăcea un bărbat mort. I-am dat și eu unfollow.

Revenind la babe, stăteau pe un fel de bloc mare, dreptunghiular, de ciment la o intersecție și-și urmăreau nepoții jucând golf improvizat cu niște bețe și mingi de ping-pong. Nu le-am cerut niciun sfat dar mi le dădeau din oficiu și mi-au zis să îl fac și pe al doilea să nu fie asta mică singură, că tot copiii sunt liniștea și pacea într-o casă. Mie numai liniștit și pașnic nu-mi pare dar ok, babele se referă la ceva mai adânc, în spatele tuturor țipetelor pentru desene, suc și înghețată cărora încerci să li te opui cu logică și autoritate se ascunde o împlinire gen sous les paves, la plage de care te bucuri în puținele momente în care nu te întrebi cum naiba să contrabalansezi cea mai nouă descoperire nocivă și dorință de exces a pruncului.

Din când în când mai scapă câte un pui din curte în uliță și trebuie hâșâit înapoi.

Copiii sar, aruncă cu praf și râd, se joacă de-a babele bătrâne și cocoșate care pică pe jos și au nevoie de ajutor să se ridice. Nu trece nicio mașină. Nu înțeleg de ce babele le tot strigă nepoților să nu mai fugă. Nu mai fugi măăăă căăă pici! Diverse păpuși de diferite mărimi cu păr albastru sau portocaliu își fac apariția dar copiii se plictisesc rapid de ele. Pe urmă vin cu o tricicletă sudată în două locuri cu un urs de plastic rupt pe ghidon și se împing pe ea cu rândul pentru că nu e gândită prea bine, pedalele sunt greu de apăsat.

N-au prea fost prune anul ăsta. Nici măcar corcodușe. A dat piatra pe flori. Au aruncat cu nu-ș ce toxic din avioane și le-au distrus. Nici strugurii nu s-au făcut. Nu v-ați bronzat deloc la mare. A fost

sor-sa la nuntă. E secetă mare anul ăsta.

Toți sătenii sub 50 de ani au smartphone. Într-un șopron împletit am văzut un ghiozdan vechi, cred că are cel puțin 30 de ani, un Moș Crăciun chinezesc, un bibelou în formă de elefant cu fundul spart și trandafiri de plastic roz cu frunzulițe cum erau și la bunicii mei în vază.

La noi în curte tot vine un câine flămând de prin vecini. Faza că are purici nu e chiar așa de gravă. E simpatic dar îi e frică de oameni de fapt. La țară nimeni nu mai mângâie un câine adult, și niciun câine adult nu se mai lasă mângâiat. E norocos dacă nu-i în lanț. Puii de câine sau de mâță sunt în schimb încă zâmbitori și prietenoși și vor să fie mângâiați nonstop. Încă nu-și dau seama ce-i așteaptă. Măcar unii se distrează.

Reclame

l’ombre de ton chien…

….

Ne me quitte pas
Je ne vais plus pleurer
Je ne vais plus parler
Je me cacherai là
À te regarder danser et sourire et
À t’écouter chanter et puis rire
Laisse-moi devenir l’ombre de ton ombre
L’ombre de ta main
L’ombre de ton chien
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

Jaques Brel