din Jurnalul lui Mihail Sebastian

“Voichiță Aurel, camaradul meu de la 21. Inf, îmi spunea ieri despre căpitanul Căpșuneanu un cuvânt care rezumă o întreagă politică românească:

– E dat în mă-sa, e rău, bate, înjură, dar are un lucru bun: nu-i suferă pe jidani și ne lasă și pe noi să dăm în ei.

Este exact consolarea pe care o oferă nemții cehilor, polonezilor, și sunt gata s-o ofere românilor. “

“Cum face viața din noi mai mult decât vrem sau putem să fim! Ce puține lucruri depind efectiv de noi! Ce angrenaj de consecințe depărtate, nevăzute este într-un gest de-al nostru, într-un incident, într-o întâmplare.”

“milioane de oameni, zeci, sute de milioane de oameni trăiesc în mod normal în condițiile astea de existență, care mie mi se par drăcești, în murdărie, în promiscuitate, în mizerie fizică și morală, extenuați, înfometați, zdrențuiți – și îmi mai spun că nu e rău să cunosc, măcar într-o concentrare, o asemenea soartă care, dacă nu te face mai bun, te face cel puțin mai sceptic, mai puțin sigur pe tine, mai modest.

Încep să înțeleg de ce sărăcimea nu poate face revoluții. Degradarea fizică distruge resursele demnității. Revolta e un lux.”

“…anii noștri de prietenie frățească, și pe urmă anii de confuzie, de destrămare, până la ruptură, până la dușmănie, până la uitare.

Totul e mort, dispărut, pentru totdeauna pierdut.”

Anunțuri