Fața de pernă miroase a praf, a timp în care a stat închisă în dulap, uitată.

În timp ce citesc dmitri Miticov cum zice: eu nu sunt aici ci tot în urmă, tot în urmă.


Hannah Rosin – The case against breastfeeding

„The debate about breast-feeding takes place without any reference to its actual context in women’s lives. Breast-feeding exclusively is not like taking a prenatal vitamin. It is a serious time commitment that pretty much guarantees that you will not work in any meaningful way. Let’s say a baby feeds seven times a day and then a couple more times at night. That’s nine times for about a half hour each, which adds up to more than half of a working day, every day, for at least six months. This is why, when people say that breast-feeding is “free,” I want to hit them with a two-by-four. It’s only free if a woman’s time is worth nothing.”



„I se spune „magistrul” pentru că astfel s-a autodefinit (atunci, desigur, la modul autoironic) tot într-o  poezie de-a sa, chiar din primul volum de versuri „Inel cu enigmă”, din 1970. În finalul acestuia introdusese o poezie cu un titlu mai lung decât poezia în sine.

Poezia se numea „Post scriptum. Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe când se credea pelican” şi era compusă din două versuri simple care au făcut-o celebră peste ani: „Un om din Tecuci avea un motor / dar nu i-a folosit la nimic”. Evident, poezia este foarte cunoscută.”140158-77521-61347.jpg

Muzeul Literaturii Romane.pixel „A memorial with a Californian Dodge car which used to belong to the romanian poet Mihai Ursachi (1941-2004). The poet brought back the car from his exile in the USA in 1991.”

Tatiana Ţibuleac – Gradina de sticla

Îi privesc cum se nasc- moi și neputincioși- și ma gândesc ca măcar ei vor fi fericiți. Cu mame,  iată,  cu tați. Cu bani. Apoi îi văd cum îşi înfig maxilarele în cele care i-au născut și trag din ele ca niște câini tineri. Ce este durerea unui om faţă de propria foame? Cruzimea. Cruzimea este deja acolo, în ei, fremătând ca o floare roșie.


sara baume – a line made by walking

I always considered my time to be more precious than that of other poeple and almost every routine pursuit – equitable employment, domestic chores, friendship – unworthy of it. Now I see how this rebellion against ordinary happiness is the greatest vanity of them all.


… And today? I am only perplexed as to why I thought it mattered (body image). I am only ashamed of all the knowledge and ideas that passed me by while I was busy obsessing about circumferences.


„All the different leaves make different noises in the wind!” she said as soon as she saw me. „According to their size and shape and density. Have you ever noticed that?”


„You have to stand still and listen carefully” she said ” but once you hear it for the first time it’s easy to keep hearing it. It’s really quite wonderful…”