I have an avarage of 2 visitors per day, and 5 only on very very very lucky days.

So I’m pretty sure it’s luc and manon.
can u guys drop a comment to confirm this?
and because i miss comments. 🙂

i guess i should link the blogs i read, that could get me some (maybe 2?) more people.
so experts, why is it that they’re so few again? what am i supposed to do to become less underground?

zicea Ira azi cum subculture asta e un fel de not quite culture yet, not quite counterculture, just a culture wannabe.
cred ca o sa ma apuc sa imi pun texte aici pe site. da. a new age is coming!

recent m-am imprietenit cu un grec,vine de pe o insula. si in aceeasi saptamana am cunoscut si o grecoiaca, si ea venea tot de pe o insula, dar alta insula.
e ceva foarte suprarealist in aer cand un om iti spune ca vine de pe insula (mai ales daca ai crescut pe partea continentala a lucrurilor).

Anunțuri

dimineţi fericite

Aşa s-ar numi, cred ca asta le descrie cel mai bine (Cu riscul de a suna sentimental).

Atunci când te trezeşti şi eşti gol sau aproape gol sau de fapt nici nu contează dacă porţi ceva pijamalos sau nu, dar dacă nu, e mai bine, pentru că simţi prin toţi porii, eşti sub plapumă şi e cald şi pernele sunt moi şi încă înainte de a putea deschide ochii, te întinzi după persoana de lângă tine şi o îmbrăţişezi. Şi stai aşa mult timp, între căldură, piele, perne şi păr. La un moment dat, unul dintre voi începe să spună ceva destul de monosilabic, şi câte un ochi începe să se deschidă. Uiţi rapid şi ultimul vis, uneori rămai poate cu o ultimă imagine clară, sau cu o idee. Pe urmă te chinui un pic sa deschizi amandoi ochii. Îmbrăţisarea se mai mută de pe o parte pe alta, o mână scoate părul lung din ochi, şi apare gândul de cafea. Cafea. Singurul lucru care poate determina ridicarea din spaţiul acela ireal de plăcut. Tragi perdelele şi lumina invadeaza camera. Dacă plouă mohorât şi totul e gri (ceea ce se intampla destul de des în nordul europei) te bagi înapoi în pat şi mai stai o vreme. Cele mai fericite sunt dimineţile ploioase de sfârşit de săptmână.

Still those language and identity issues. No wonder older people are so bad at learning new languages, it’s because they’re actually (consciously or not) reluctant to having to recreate their identity all over again in a new language. Children, not having anything set yet, are still open and can use any language as foundation for themselves.

Mi-e dor de capacitatea mea de a fi subtila, singurul mod pe care il aveam de a raspunde la rautati si meschinarii, dar pe care, in limba germana, inca nu il pot stapani. As incepe sa zic ceva, si, aproape imediat, persoana respectiva ar raspunde corectand vreun cuvant pe care l-am pronuntat gresit si toata incercarea mea s-ar duce pe apa Sambetei. Cat de usor le e oamenilor sa se simta superiori sau inferiori doar in functie de gradul de stapanire al unei limbi.

Un alt lucru e incercarea de a fi calma, de a nu ma mai enerva si a nu ma mai certa cu nimeni, de a ma controla, chiar si cu riscul de a pierde aparentul sentiment de castig din urma aparentei reusite de a avea ultimul cuvant. You should try this sometime, Luc. With our genetics it may just be the biggest challenge. It also seems to have something in common with growing up.