Back in the day, way back, I used to collect personalities on sheets of paper:

un baiat: vesel/optmist, in acelasi timp, disperat
fals amuzant
scund, cu parul lung
extravagant

o femeie: innebuneste si se muta pe balcon
locuieste acolo dezbracata
crede ca vecinii incearca sa o omoare trmitandu-i gaze toxice prin tevile
de la baie
arunca cu borcane in trecatori
e dusa la sanatoriu

o fata: perfect indoctrinata in idealul de curatenie sufleteasca
morala
fizica
a mediului inconjurator
f punctuala
mama e cea mai buna prietena a ei

un batran: zambet smecher
ochi mari, sinceri, plini de suferinta stinsa cu alcool
invalid
cere tigari fetelor frumoase pe strada, le roaga, daca se opresc, sa-i dea
si foc. pe urma se gandeste ca, indirect, le-a sarutat, in tip ce fumeaza
tigara

un om in halat de noapte umbland buimac pe strada

un tigan in tren: gras
chel
ridicol
spune in mod repetat ca sotia lui e grasa, si e cea mi frumoasa
femeie din lume
„meserie -bratara de aur- mecanic auto!”

Anunțuri

YOU’RE SO VEIN

I’m very slow in getting over poeple I love(d?) that don’t give the slightest damn anymore (& possibly(probably) never did (according to some)).

Înca mai văd trăsături izolate ale ultimei persoane de care am fost îndrăgostita pe feţele oamenilor de pe stradă. Nasul şi gura aici, ochii acolo, părul… sau forma obrajilor. Şi atunci mă uit mai mult decât ar fi frumos. Şi atunci simt aşa, a shivery-mini-me going „yooouu poooor fucker only have the nose and mouth…the whole thing was like…” „Shut up mini-me.”

Inca sapte zile de job plictisitor, bine-platit, care mi-a dat stabilitate ziua, cosmare noaptea si care, per total, m-a tinut in rand cu lumea.

Era o poezie de Teofil Stanciu:
„ma iau cu mainile
de ceafa
de ganduri
si de suflet
(am incercat de sireturi, da’
nu tine)
si ma ridic
sau ma imping
inca un zambet,
inca o etapa
sa tin pasul cu istoria
in timp ce mi se indruga
marsul nuptial
de catre padurea de verzi si uscate.

„Sa fii si tu in rand cu lumea!”
mi s-a spus de-ndata
ce am priceput ca lumea-i ca o linie.
De atunci tot caut
randul esential
pe care sa ma asez.”

12.07.2006 – Troleibuzul 85, aproape de Gara de Nord.

Urca doi indivizi, dintre care unul stilul business, bine îmbrăcat, şi unul tuciuriu, cărând nişte plase de rafie. Tipul business priveste temător către celălalt şi îşi
fereşte din oficiu buzunarele, deşi concret nu era ameninţat de nimic.
Tipul tuciuriu observă rezerva celuilalt şi privind dezaprobator, spune:
– Hai domne’, dă-o încolo de treabă. Sunt eu tuciuriu, dar să ştiţi că
şi eu tot în sus mă uit.
Şi a îndreptat un deget spre cer.

de pe overheard in bucharest

sibiu



am mers eu odata cu alex la sibiu, si pt ca eram doua zgarcite, ne-am dus sa dormim la camin (desigur urma sa-i dam ceva bani portarului, dar nu ca la pensiune). Acolo, portarul, nou si exagerat de corect si de paranoic ne-a spus ca nu se poate, ca trebuia platit cu o saptamana inainte la casierie pt o camera. Atunci ne-am luat si ne-am dus spre urmatorul camin. Portarul dupa noi.

– Domnisoarelor! Pai unde mergeti?! Si caminul asta apartine de mine.

Atunci trece pe langa noi un tip si zice, cu o privire de o seriozitate si o sinceritate debordanta:
-Vin la mine.

Poate ca partarul l-ar fi crezut, daca n-am fi vorbit cu el chiar inainte, sau daca ar fi baut si el ceva in seara respectiva, dar asa s-a impotrivit. Ca ce, ca nu ne cunoastem, ca nu stiu ce.

Tipul a venit cu noi, si ne-a aratat pe unde putem intra pe geam, prin cealalta parte a caminului. Locuia cu un alt baiat, Calin. S-au dovedit a fi doi oameni foarte faini. Am tot vorbit cu ei de Ada Milea, de Waking Life…

Pt cunoscatori, Calin imi amintea de Domenico. Era asa aerian pierdut in spatiu ca si el.

De la Domenico am si o poza, singura poza, cu picioarele lui si ale Giovannei.