eşti sănătos tun dar ai probleme la cap

mi-au făcut tot felul de teste, am şi o vânătaie din aia oribilă pe braţ pt că niciodată nu reuşesc să-mi ia sânge, totul a ieşit bine, nu ai nimic cu tiroida, nivelul hormonal nu indică nimic ieşit din comun, nu ai copii care cresc în tine fără să ştii, ai o culoare bună, pulsul e normal, bătăile lente şi ritmice, se vede că alergi, urăsc să alerg, sunt anxios, nu pari anxios, nu aşa arată un om anxios în public, da, ar trebui să mă vedeţi acasă, eşti sănătos tun dar se pare că ai probleme la cap.

Anunțuri

this is my blog so i can do the whole melancholy thing

Amintirile cu Sonja sunt aşa: cum îl întreba pe Luc cu puţina ei engleză you do meditation? şi acum îmi vine să râd, cum locuiam după colţul camerei ei de zi pt că pe colţ chiria era doar 100 de euro pe lună, un colţ bun, acolo mi-am scris cea mai lungă povestire scurtă, acolo m-am tot certat cu Laura despre etică în povestiri trăite şi tot acolo Sonja pictase aura aia mare verde pe un perete, curată nebunie să te trezeşti şi să vezi ovalul ăla care te înghiţea. Sonja care credea în tarot şi tot felul de astfel de porcării şi eu care n-o credeam nici o clipă dar îi jucam fiecare joc superstiţios, de ce nu, doar făcea acel desert minunat cu iaurt şi vişine din compot de la Penny Market. Pe Sonja o descopeream treptat, cu sora ei cu unghii lungi şi haine stridente căreia apartamentul nostru din Amsterdam i s-a părut într-o zonă prea periculoasă şi a mers să doarmă la hotel, familia cu probleme de la marginea societăţii, ne-educati, certăreţi, oameni ce se dau reciproc afară din casă la sărbători şi eu mereu mă miram cum Sonja cu zâmbetul ei larg şi generozitatea ei se trăgea din asemenea poveşti horror. Sonja e ok, mi-a scris de curând, mi-a trimis şi un cadou prin Julia până în Israel, într-o cutie de bomboane olandeze cu gust sărat (drop). Ultima dată când am vazut-o avea aproape tot părul alb, eu mă uitam la părul ei si nu îmi venea să cred, cât păr alb, cât timp a trecut, de unde atâta alb când ea mai ieri aducea piloţi de avion frumoşi, de 23 de ani şi cu pieptănătură atentă  acasă.

ca o algă, dintr-o parte în alta

I miss having plants. and a goldfish, though I never had one. I often find myself staring at glass fishbowls. They probably hate being in there. It’s purely decorative. Leave the fish alone! But I miss having plants. Plants with fleshy, thick, juicy leaves. It was funny, being at a friend’s house 8 years later, noticing she has nearly the same plants I do. Zaminoculcas, one of them is called. What a great name. And it looks like Jack’s beanstalk, like it could never end. [Beanstalk. Vrejul de fasole. Vrejul. Vraja.] I miss having friends around too, friends dropping by, sleeping in my bed, on the floor, in the kitchen, anywhere.  The food I cook is much better when I know a friend is coming, not just boring rice and veggies. Not just boring. Tasteless. White rice.

It might be that they made me accidentally too emotionally elaborate and that is to my own disadvantage.

israel has no hippies or – between a rock and a hard place

I escape to beaches alone and read, when the light is too strong I hide behind my sunglasses and stupid red hat. when the pages of a library book get wet, I feel a sort of happiness – Adina was here.

I went to the dead sea two days ago, with the Spanish girl, Jaione. We hitch-hiked wearing knee-length skirts. I started feeling extremely unsafe about half-way through. Our mistake, we should’ve dresses up to our teeth. We got to the dead sea alive and unharmed though, into a scorching heat, and went into the supersalty water which just plops you up like a balloon. The salt you feel on your skin after it dries makes you feel like a human-sized salt-shaker, although most girls prefer to repeat the word disgusting to describe it.

We drank something like 6 liters of water, ice coffe, ice-cream, anything with cold water in it, and got out of the mcirowave area after a few hours of roasting. We planned to take a bus back to Jerusalem, but then an empty tourist bus stopped to pick us up, so it was another hitchhike. We had to listen to this riddiculous driver talk ing about the land of milk and honey, and how arabs are such horrible and dangerous people. He was a caricature of a man, and we just shut up and chewed the chewing gum he offered us.

Yesterday I went to Tel Aviv alone. The area the bus station is in is a pretty creepy area, which smells of urine just about at every corner, and has African immigrants hanging out on the side-walks and in the parks. The houses there are extremely poor, shacks, and haven’t been renovated in ages. Behind them, in the distance, you can see the shiny blue glass skyscrapers of Tel Aviv. Once at the beach I forget all economic and class distinction issues and just switch to brainless mode…. In the water I like to do summersaults. The best thing is if you have water goggles and can keep your eyes open when you do them. It reminds me of when i was a kid. When you come back up int he water with your eyes open you can see the sun through the water.

I still have long arguments with Marius about the arab-jewish conflict walkign back on shabbats in the dark for ages when we have no bus, we get all worked up and yell on the empty street. luckily, nobody could understand if they dropped out from their taxis.

Întoarcerea fiului rătăcit

E dimineaţă, am gura amară şi cârcei în tot corpul
Peste geam văd pâinea rotundă şi inaccesibilă ca idealul unui adolescent
Mă întind şi mă las fără să vreau în voia mea însumi
Şi cuget banal că lumea-i inutilă şi trăieşte fără nici un rost…

Aşa cum mă cuprinde nostalgia boabelor de porumb
coapte-n tarabă
şi a mămăligii cu brânză friptă pe jăratec a oamenilor proşti…
nu-i nimic, că doară ţi-ai propus să fii luptător şi să cucereşti lumea
şi ai nădejdea să revină nişte timpuri ce nici măcar nu le cunoşti.

Acum dă-te jos din pat şi caută şi munceşte fiindcă nu-i ruşine
Ei, ascultă-mă: am fost pe rând: mareşal după caruri mortuare,
am spălat pe jos, am ţinut filozofic de coarne roaba
şi am măturat măreţ şi ,,dégagé” pe trotuare.

Nu mai scrie versuri prozatorule care faci patetic foame:
Punctează de vrei mizeria sau descrie ca un Neron, o vâltoare,
Urmăreşte ca prostul un copil ce duce înghetat un lemn în sanie,
sau fugi ca un foiletonist după inspiraţie pentru intriga fascicolei viitoare.

– Da, dar în mine se prăbuşesc o mie de visuri.
Sunt tot atât de gol şi inutil cum am plecat de-acasă
şi aşa cum sunt m-a cuprins nostalgia boabelor de porumb coapte-n tarabă
şi a mămăligii părinteşti aburinde şi calde de pe masă.

Marin Preda

dupa postmodernism, metamodernism….

„Aesthetically, metamodernism is […] typified by a continuous oscillation, a constant repositioning between attitudes and mindsets that are evocative of the modern and of the postmodern but are ultimately suggestive of another sensibility that is neither of them; one that negotiates between a yearning for universal truths and relativism, between a desire for sense and a doubt about the sense of it all, between hope and melancholy, sincerity and irony, knowingness and naivety, construction and deconstruction.”

cine nu se regăseşte să ridice mâna.

lumea în care trăim şi murim

„When Panchen Lama died, the Dalai Lama (from exile in India) selected a new Panchen Lama in communication with a search commitee wandering across Tibet. In 1995, the young boy became a political prisoner at the unlikely age of 6, and he has not been seen since. In its infinite wisdom and understanding of Tibetan culture, the [Chinese Communist] Party chose the next Panchen Lama, and took the boy to Beijing. From there, he has been making periodic statements about the great freedom of religion enjoyed by the Chinese people living in Tibet.

Now, when the Dalai Lama dies, can anyone guess on what criteria the Panchen Lama (Beijing version) will select a reincarnation?”

from Mihai Pătraşcu’s blog. RIP.