people they just go bla bla bla, and me, I just go bla bla bla
Ma afund în amintiri ca într-o cadă plină cu zahăr topit, îmi înmoaie unghiile, îmi năclăiază părul, și tot corpul meu devine îmbibat și lipicios. Sunt mult prea drăguțe aceste amintiri, am avut grijă să uit tot ceea ce nu mi-a plăcut. Dulci ca baclavalele, mănânci doar una și deja ți-e greață de ce erai.
Cătălina, credeam că am reușit să o anulez din mine, chiar credeam. Dar a apărut iar într-un vis, în deșertul din Iordania, la un foc pe nisip într-o tabără de corturi și uite-o și pe ea cum apare cu rucsacul în spate, sub părul ei cârlionțat. Și tu aici?
Da.
Te iubesc cumva cu una dintre definițiile acestui cuvânt, dar nu ești om, ești un fel de mama ielelor. M-ai ajutat atunci la Arad fără să știi și eu în loc să-ți fiu recunoscătoare eram plângăgioasă… Dar de ce vii așa, chiar mai am nevoie de tine?
Cu mine se petrece ceva acum, ceva, ca și cum abia acum am început să am iar timp și capacitate de gândire.
În visul în care M. sărea de la zeci de metri în piscină și pica lângă durerea era ca un pumn în tot ce sunt.
tîrșîit
ma simt extrem extrem extrem de obosita, nefacand mare lucru toata ziua (ok, poate ca asta nu e adevarat, ma concentrez la diferite seturi de informatie tot timpul, la job, la scoala, la 11 noaptea cand ajung acasa….) parca am un omulet in cap care tot da cu un ciocanel… incerc sa il calmez :]
azi dimineata am luat butelia de camping de la subsol, pt ca pe aia facem vin fiert la scoala. am desfacut-o din gresala un pic, credeam ca ii lipsea ceva, si a iesit niste gaz butan din ea, pe care l-am inhalat cu incredere. am inchis-o repede inapoi, cand mi-am dat seama ca iesea gaz.
pe urma in timp ce ma indepartam de cladire imi imaginam cum ar exploda de la butelia mea cea mica cu gazul ei cel putintel :] dar a avut ceva efect sa stii. ca de drog. eram ametita, noroc ca am luat tramvaiul
nu te incrunta!
daca iti place de mine, iti place si de gazul din mine?
pt parlamentul european eu am fost prea sincera….
I am small and insignificant, dar am un hamac galben care atârnă în grădină şi asta îmi mai dă o mică speranţă că restul din tot ceea ce îmi doream acum 8 ani va veni si el. Şontâc şontâc.
uneori ma aflu concomitent in stari contradictorii si asta imi da o stare de neliniste.
cand simt invidie, de exemplu, stiu ca invidia e un lucru dezgustator, si mi se pare dezgustator ca o simt, dar ea nu dispare. e acolo si eu ma simt prost pt ca simt invidie pe care nu o pot face sa dispara. pot sa traiesc ca si cum nu ar fi acolo, sa o controlez, dar nu sa o anulez.
ok nu apare tot timpul, deci nu e ditamai problema, dar de cate ori apare simt dezgust fata de faptul ca sunt un om care simte invidie. si, in acelasi timp, simt invidie.
Lucruri pe care le scriam si acum le regasesc cu uimire:
Münster e un fel de Baile Felix, fara apa termala, si fara prea mult felix, dar cu proprietati regeneratoare de aloe vera si eucalipt imaginar.
bai, ce de metafore… s-a redeschis fabrica de metafore.
Doar atât pot să spun şi eu până acum despre femei fără să mint: că sunt inevitabil prinse în propria lor telenovelă.
i-am luat unui copil de pe strada de mancare (vroia neaparat crenvusti). la capat i-am spus zi macar multumesc. cand mi-a zis multumesc avea privirea lui lupu. era ciudat.
Oamenii sunt fie nebuni, fie plictisitori. Pe cei nebuni nu te poti baza, langa cei plictisitori nu te poti bucura cu tot sufletul.
Still those language and identity issues. No wonder older people are so bad at learning new languages, it’s because they’re actually (consciously or not) reluctant to having to recreate their identity all over again in a new language. Children, not having anything set yet, are still open and can use any language as foundation for themselves.
Mi-e dor de capacitatea mea de a fi subtila, singurul mod pe care il aveam de a raspunde la rautati si meschinarii, dar pe care, in limba germana, inca nu il pot stapani. As incepe sa zic ceva, si, aproape imediat, persoana respectiva ar raspunde corectand vreun cuvant pe care l-am pronuntat gresit si toata incercarea mea s-ar duce pe apa Sambetei. Cat de usor le e oamenilor sa se simta superiori sau inferiori doar in functie de gradul de stapanire al unei limbi.
Un alt lucru e incercarea de a fi calma, de a nu ma mai enerva si a nu ma mai certa cu nimeni, de a ma controla, chiar si cu riscul de a pierde aparentul sentiment de castig din urma aparentei reusite de a avea ultimul cuvant. You should try this sometime, Luc. With our genetics it may just be the biggest challenge. It also seems to have something in common with growing up.
“Monophobia is the fear of being alone or solitude (also linked to Eremophobia, Isolophobia and Autophobia).It is classified as a part of the depression spectrum and can manifest after trauma or loss of a loved one. Sufferers will go to great lengths to avoid these feelings.”
I couldn’t figure out which trauma, but I know to which lengths…
1 comment